luni, 28 februarie 2011

COMUNICAT DE PRESA

1 Martie 2011 - MARSUL REZERVISTILOR , MARŞUL SPERANŢEI SPRE UNIRE, ONOARE ŞI DEMNITATE, SPRE RIDICAREA SPERANŢEI ÎNGENUNCHIATE A ROMÂNILOR !!!



Sindicalistii rezervisti botosaneni , apartinand Filialei 1 Botosani, proveniti din MAp.N, MAI, SRI, STS, SIE, Ad.Penitenciarelor se vor deplasa pe 1 martie 2011 la Bucuresti, pentru a participa la Marsul si Mitingul de protest din Piata Victoriei , pentru recastigarea drepturilor obtinute prin aplicarea legilor Tarii si Constitutiei Romaniei, furate miseleste, prin aplicarea aberantei Legi 329/2010, care restrictioneaza dreptul la munca, in institutii ale statului, aplicarea aberantei legi 119/2010, pe baza careia s-au recalculat pensiile pe principiul unei contributivitati virtuale, ipotetice, incalcandu-se principiul neretroactivitatii legii, aplicarea H.G. nr.1 din 31.01.2011, care reactualizeaza sub alta forma(folosindu-se termenul de revizuire) prevederile H.G. nr. 735/2010, suspendata prin Hotararea ICCJ din 07.01.2011. Sunt asteptati sa participe la aceste actiuni toti pensionarii civili, profesorii, pilotii, functionarii publici, politistii, politistii de frontiera, vamesii, lucratorii din penitenciare, etc…

PRESEDINTELE FILIALEI 1 BOTOSANI A SCMD
Col (r) Mircea Comaneci

duminică, 27 februarie 2011

COMUNICAT

1 Martie 2011 - Marşul SCMD asupra Guvernului Romaniei,
urmat de miting in Piata Victoriei -
Îi aşteptam pe militarii in rezerva si in retragere. Cei care se simt "beneficiari" pot să rămână acasă!
Alături de noi vor fi pensionarii civili, profesorii, piloţii, funcţionarii publici, poliţiştii, poliţiştii de frontieră, vameşii, lucrătorii din penitenciare, etc..
Membrii filialei noastre sunt asteptati sa se ni se alature celor care am hotarat deja sa participam la actiunile din Bucuresti. Inscrieri pentru deplasare se mai pot face pana luni 28.02.2011 orele 09.30.

Dati clic aici pentru a vedea traseul aprobat de catre Primaria Municipiului Bucuresti.

Detalii asupra modului de deplasare se vor primi mâine 28.02.2011 orele 09.30.00 cand ne vom întâlni pentru a semna  tabelele pentru participare la miting, si cele pentru procesele din instanţă. Va rog sa participati toti membrii filialei asa cum ati fost convocati.

Dăm publicităţii în continuare continutul celor două documente ale SCMD, care vor fi inaintate  Primului Ministru, membrilor Guvernului României, dar şi Preşedintelui României, fostul nostru Comandant Suprem (adoua scrisoare deschisa). Aceste documente vor fi inaintate de o delegatie a filialei noastre si Prefectului judetului Botosani.


ULTIMATUM (SOMATIE)

Adresat(a) domnului Emil Boc si celorlalti impostori, membri ai Guvernului Romaniei


DOAMNELOR SI DOMNILOR,

         Rezumand si completand acuzele aduse dvs. de SCMD in ziua de 24 ianuarie a.c. va reamintim ca:
• Prin Legea 329/2009, care ne-a limitat noua si altor 6 milioane de cetateni ai Romaniei cu drept de vot, platitori de taxe si impozite, dreptul la munca, si prin Legea 263/2010 care ne-a conditionat integral dreptul la munca de renuntarea la un alt drept dobandit, calcand in picioare Constitutia Romaniei, care prevede ca ”dreptul la munca nu poate fi ingradit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de munca este libera” (Art. 41, al. 1), ne-ati rapit dreptul la pensie. Cu aceasta ocazie ati incalcat intreaga legislatie europeana in privinta dreptului muncii, Carta Drepturilor Fundamentale a UE, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Conventia pentru Drepturile Omului, Protocolul 1 si Tratatul de aderare a Romaniei la NATO, care prevedea trecerea noastra in rezerva cu drept de pensie anticipata si drept de munca.
• Ati dezvoltat aceasta ticalosie elaborand un cod al muncii respins cu indignare si de patronate si de sindicate si pentru care sunteti gata sa va asumati, impotriva interesului natiunii romane si-n interesul nu se stie cui, raspunderea.
• Prin legea anticonstitutionala si antieuropeana 119/2010 ati desfiintat anticonstitutional si ilegal dreptul la legi ocupationale pentru militari, politisti si alte categorii, desi acestea erau prevazute de catre Legislatia comunitara europeana, Pilonul al 2-lea, Directiva nr. 86/378/CEE si Directiva 96/97/CEE.
• Prin aceeasi Lege 119/2000 ati introdus in practica juridica din Romania un principiu inexistent si care ”inseamna o incalcare de catre stat a propriei legislatii” fapt cu ”repercusiuni grave asupra stabilitatii juridice si asupra caracterului de stat de drept” potrivit adresei din 4 iunie 2010 a AIJD de la Bruxelles catre dvs. – retroactivitatea legii. Or, potrivit aceluiasi document ”modificarea retroactiva a unor drepturi civile deja castigate (in cazul de fata pensiile) nu este posibila decat prin incalcarea principiilor fundamentale de drept”. Indreptata impotriva cadrelor militare in rezerva si retragere, a fostilor diplomati, piloti, senatori si deputati, functionari publici din Parlament, Justitie si Curtea de Conturi, aceasta ticalosie pusa in practica prin doua HG-uri (735 si 737), care exced insasi Legea dvs., a constituit baza incalcarii inca odata a intregii legislatii europene si a Constitutiei Romaniei (Art. 16, al. 1 si Art. 44, al 2, 3, 8) si a rapirii nejustificate a unor ”drepturi castigate” sau a ”nationalizarii” unei duble proprietati, GRADUL si PENSIA MILITARA DE STAT, supunandu-ne unei duble discriminari. O spune raspicat Conventia pentru Drepturile Omului in Protocolul I, Art. 1, 6 si 14.
• Ati incalcat cu aceasta ocazie principiul sperantei legitime, al coerentei si sigurantei legislative, dreptul cetatenilor la o buna administrare, la sanatate fizica si psihica, adica la viata (Art. 22 din Constitutia Romaniei), dreptul la un nivel de trai decent (Art. 47) si dreptul la o batranete linistita.
• Ati incalcat chiar opinia Curtii Constitutionale in mod expres referitoare la Legea 119/2010, conform careia ”De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor” (Raspunsul CC nr 12747/09.09.2010).
• Ati declansat ilegale procese de ”recalculare” a pensiilor aflate in plata, procese care trebuiau stopate la 28.09.2010, conform Deciziei 338/2010 a Curtii de Apel Cluj.
• Sfidand puterea judecatoreasca ati continuat recalcularea, ati mintit ca Decizia Curtii de Apel nu era erga omnes, ati decis in sedintele de Guvern din 8.12.2010, dupa ce Curtea de Apel Cluj s-a pronuntat in anulare si din 10.01.2011, dupa ce ICCJ ne-a dat dreptate, sa continuati recalcularile, apoi sa abrogati doar HG 735, nu si consecintele aplicarii ilegale ale acesteia.
• Prin OUG 1/2011 ne-ati transformat din asistati in ”beneficiari proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala” certificand astfel ”nationalizarea” gradelor noastre, ati introdus prevederile defunctei HG 735 direct in Lege si ati decis sa utilizati rezultatele ilegalei recalculari, cele doua decizii ”temporar – definitive” privind pensiile foste militare, pe care ni le-ati trimis, supunandu-ne unui proces de ”revizuire” declarat a se incheia pana la sfarsitul acestui an.
• Daca in cazul recalcularilor nu v-ati respectat propria minciuna (si anume ca cei aflati in proces cu Guvernul nu vor fi supusi recalcularii) si in cazul ”revizuirii” ati decis sa va ignorati din nou propria minciuna - Ordinul SMG nr 17/10.02.2011 prevede la Art. 1 finalizarea ”procesului de revizuire a pensiilor militare de stat pana la data de 15.03.2011”.
• Ati introdus toate masurile impotriva noastra si a militarilor angajati pe baza de contract (carora li se rapeste din nou posibilitatea de a beneficia de pensie militara anticipata) in Legea 263/2010, abrogand neconstitutional si impotriva legislatiei comunitare legile noastre ocupationale 164/2001 si 179/2004. Ne-ati aliniat unei legi defuncte, 19/2000 si care nu avea tangenta cu noi, pentru a ne percepe ilegal CAS-ul, in conditiile in care militarii au asigurata dintotdeauna, pentru ei si familiile lor, asistenta medicala gratuita.
• Ati abrogat Legea 19/2000 in defavoarea a 6 milioane de pensionari si a salariatilor, in special tineri, cu statut de PFA, pentru a percepe retroactiv CAS-ul, ignorand prevederile art. 76, al 1 si 2 din Lege si OUG 147 din 2002 care prevedeau un termen-2005 si marirea cuantumului pensiilor cu suma necesara extragerii CAS-ului.
• Ati dat o Lege antiromaneasca a invatamantului, permitand utilizarea unor manuale antiromanesti elaborate in capitale straine si in limbi straine, fapt ce ii afecteaza grav pe miile de militari in rezerva incadrati in invatamantul de toate gradele, dupa 1999.
• Ne-ati insultat, ati declansat un razboi total de imagine si psihologic impotriva militarilor, pentru a stimula ura populatiei impotriva unicului sau sprijin si a coloanei de sustinere a statului, precum si ample campanii de discreditare, elaborate de dejectiile de presa guvernamentale si basesciene impotriva liderilor SCMD. Ati provocat moartea a zeci de cadre in rezerva si in retragere ocazionata de primirea deciziilor de recalculare pe fondul conceptiei dvs. ”strategice” ca pensionarii trebuie sa traiasca maximum 6 ani dupa iesirea la pensie, urmand ”sa paraseasca pe cale naturala sistemul”.
         Jefuiti ca in codru Tara, ii vindeti bogatiile pe nimic marilor asasini economici mondiali, mintiti, amenintati, cumparati constiinte. Pentru toate acestea SCMD va someaza sa va dati demisia, urmand sa raspundeti in fata legii. Alternativa ar fi abrogarea in urgenta a legilor 329/2009, 119/2010 si 263/2010, a Legii 1/2011 a invatamantului, retragerea OUG 1/2011, renuntarea la Codul sclaviei si producerea reparatiilor necesare pentru toti cei care au avut de suferit de pe urma incompetentei, venalitatii sau tradarii dvs. de neam si Tara.
         Din acest moment, SCMD anunta ca va sprijini impotriva dvs. toate miscarile, manifestatiile, grevele si alte actiuni de protest ale sindicatelor si societatii civile din Romania, onorandu-si misiunea trasata de Art. 118, al. 1 din Constitutia Romaniei, aceea de aparator al democratiei constitutionale.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Dogaru Mircea


A doua scrisoare deschisa
Fostului nostru comandant suprem
                             Domnul Traian BASESCU
PREDINTELE ROMANIEI


Domnule Presedinte,
        In interesul marilor asasini economici, care devoreaza Romania, din randul carora amintim FMI, companiile Franklin Templeton, Bechtel si Gold Corporation, guvernele Boc au impus in ultimii doi ani, in dispretul Constitutiei si al Legislatiei comunitare, legi care limiteaza drastic drepturile a milioane de cetateni la viata, munca, proprietate, sanatate, invatamant si cultura. Numite de noi legi ale genocidului si subminarii economiei nationale, acestea sunt legile 329/2009, 119/2010 si 263/2010 si OUG 1/2011. Ele urmeaza a fi intarite, prin asumarea raspunderii, de un nou Cod al muncii fortate, respins si de patronate si de sindicate si de o noua lege a sindicatelor, legi experiment, menite sa desfiinteze sindicatele in Romania.
         In aceste imprejurari SCMD a luptat cu mijloace legale in Parlament, in justitie si in strada, in tara si in afara, pentru dreptul rezervistilor la munca si la proprietate, noua nationalizandu-ni-se doua categorii de bunuri patrimoniale dobandite: gradul militar si renta impropriu numita pensie militara.
         Am castigat in justitie impotriva legilor aplicate retroactiv, dar guvernul Boc IV a decis sa anihileze puterea judecatoreasca in Romania, prin hotarari ale Executivului, ca HG 735/2010, care prevede explicit acest lucru (Art. 11). Excedand legea, HG 735 a fost suspendata definitiv la 28 sept. 2010 de catre Curtea de Apel Cluj. Incalcand Decizia Curtii, guvernul a continuat sa opereze in trecut, modificandu-ne ilegal statutul si pensiile si continua sa o faca si astazi in pofida noii Decizia a ICCJ din 7 ianuarie 2011. Prin OUG 1/2011, guvernul retrage defuncta HG 735 nu insa si efectele acesteia (cele 3 randuri de decizii de pensie “definitive” primite de militari) inlocuind cuvantul ”recalculare” cu “revizuire”. S-a creat un haos juridic, caruia i-au cazut victima la propriu, zeci de rezervisti. In aceste conditii, declansam lupta pentru abrogarea legilor mentionate, intrarea Romaniei in legalitate si apararea democratiei constitutionale, conform Art. 118, al. 1 din Constitutia Romaniei, somandu-va sa renuntati la anticonstitutionala postura de “jucator” si sa va luati in serios functia de mediator “intre puterile statului, precum si intre stat si societate”.
         Va solicitam oficial interventia in favoarea Puterii judecatoresti si a Legislativului, impotriva Executivului, considerand ca orice secunda castigata de actuala putere inseamna alunecarea Romaniei spre un dezastru ireversibil. Ii vom da in judecata pe membrii actualului guvern pentru genocid si subminarea economiei nationale, considerand ca se va face dreptate daca vor petrece in inchisoare macar timpul echivalent celui petrecut in nemeritatele functii. Va cerem explicit sa acceptati o alta majoritate care sa constituie Executivul si care, in Parlament, sa poata decide abrogarea legilor criminale care-i condamna ireversibil pe pensionarii militari si civili, pe politisti, lucratorii din penitenciare, diplomati, functionarii publici, profesori, pe actualii militari profesionisti, pe tinerii angajati cu statut de PFA, etc!
SCMD isi va stramuta procesele la curtile de justitie internationale. 
           Din acest moment, SCMD isi anunta sprijinirea fara rezerve a tuturor manifestarilor si manifestatiilor de protest organizate de sindicate si de populatie, pana cand puterea tiranica portocalie – rosie – alba – verde va fi rasturnata.
Anexam prezentei ultimatumul transmis guvernului.
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Dogaru Mircea


Biroul Operativ al Filialei 1 Botoşani.

1 MARTIE -MARSUL REZEVISTILOR , MARSUL SPERANTEI SPRE UNIRE, ONOARE SI DEMNITATE!!! PRELUARE DE PE BLOGUL BRASOVULUI - SPRE LUARE AMINTE !!!

IN MARŞ, SPRE RIDICAREA SPERANŢEI ÎNGENUNCHIATE A ROMÂNILOR

            Istoria ultimilor douăzeci şi unu de ani nu reprezintă decât un şir de suferinţe, de luptă pentru putere , de sărăcie şi dezbinare, de drame individuale şi colective, de pretenţii absurde ale unei libertăţi nelimitate, de cedare şi umilinţă în faţa străinilor. Fără să înţelegem rostul acestor abateri serioase care ne-au conferit ultimul podium european, încercăm să schimbăm decorul social prin ridicarea speranţei îngenunchiate a românilor şi să ne influenţăm destinul prin apariţii bizare pe sticla televizoarelor . Confruntaţi cu “invazii doctrinare externe” demobilizatoare şi cu ameninţări asumate pe timp de noapte, se pare că noi românii, sub patronajul politic portocaliu, am pierdut cheia destinului eroic, plasându-ne în istorie “de pe culmile progresului” , pe “culmile disperării”. Suntem percepuţi atât de prieteni cât şi de duşmani, drept oameni supuşi, primitori şi blânzi, lipsiţi de capacitatea identificării unor soluţii care să dea o rezolvare problemelor şi dezideratelor noastre. Se pare că primul deceniu din secolului al XXI-lea a fost irosit ca să nu spun, ratat. În “Schimbarea la faţă a României” Emil Cioran spunea” . „Toate revolutiile s-au fãcut în numele mizeriei si împotriva ei”. Revoluţia românilor, din Decembrie1989, nu a reuşit până în prezent, să stopeze evoluţia mizeriei (înţelegând şi sărăcia şi dezbinarea neamului), ci dimpotrivă, le-a amplificat, constatând deopotrivă, tineri şi vârstnici, că sub numele de egalitate, libertate şi democraţie se ascund cele mai monstruoase inegalitãti sociale, politice si economice. De la tribuna autocraţiei supreme ni se transmit mesaje de încurajare, răbdare, înţelegere, solidaritate şi dorinţa fierbinte de a semna “actul marelui compromis” cu puterea. Sărmana noastră Românie urmează în ritm alert, dulcele traseu „diktat de impostura portocalie”, sub forma unei aglomerări umane fragmentată şi camuflată într-o disidenţă formală.

Dragi camarazi!
        Suport, ca şi dumneavoastră, cele mai cumplite vremuri din viaţă, generate de procesul de înstrăinare a valorilor, dispersia energiilor, criza sufletelor şi blestemul străbunilor. Locuiesc la Braşov, un oraş aşezat în inima ţării, cu oameni harnici, culţi şi generoşi. Trăiesc în această comunitate din 1969, an în care se încheiase, în linii mari, procesul de migraţie dirijată a populaţiei de la sate spre oraşele industializate forţat. Braşovul a deţinut până în 1989, locul al II-lea pe ţară, în ceea ce priveşte ponderea în producţia industrială naţională. După 21 de ani am devenit o aglomerare urbană, nesemnificativă economic, cu o populaţie în majoritate apolitică (numai o pondere de 12-14% din populaţie este înregimentată politic). Despre stadiul la care am ajuns sunt multe de spus, iar despre conducerea politică şi administrativă şi mai multe. Fenomenul bizar pe care doresc să-l scot în evidenţă este marea afinitate a populaţiei, exercitată prin vot, la doctrina şi binefacerile partidului portocaliu. Trăiesc situaţii şi sentimente paradoxale, în care suprapun expresiile triste şi îngrijorate ale cetăţenilor, peste zâmbetele, aroganţa şi ironia celor de la putere. Nu reuşesc să atribui un sens raţional tăcerii tinerilor, resemnării pensionarilor, umilinţei profesorilor, pasivităţii elitelor, acceptării ironice a risipei de bani publici . Hipnotizaţi de lipsa de cultură a unor lideri politici şi grosolănia puţinelor cuvinte pe care le înşiră pe sticla televiziunilor private, unii cetăţeni, amărăşteni, flămânzi şi oropsiţi, deşi nu cred o iotă din ceea ce li se transmite, acţionează la comanda unică de partid , basculând cu conştiinţă cu tot, în dreapta spectrului ultrabogat potocaliu.
               Iată o ideie de moralitate politică imaculată într-o largă obedienţă socială asumată. Am lăsat la urmă pasivitatea şi automulţumirea colegilor( la nivelul Braşovului sunt peste 5000) care au purtat şi poartă o viaţă insemnele şi responsabilităţile acestei patrii, cu scopul de a-i preveni asupra unor situaţii devastatoare din punctul de vedere al pierderii identitãtii noastre ca militari, odată cu trecerea în rezervă. Prin aplicarea Legii 119/2010, “făcătorii de bine” ai acestui neam ne vor stimula o trăire interioară sufletescă dezolantă şi efemeră. Pentru ei nu mai contează nimic decât contributivitatea, chiar dacă, niciunde în lume, militarii nu sunt raportaţi la acest principiu. Nu contează anii sacrificaţi la inundaţii, cutremure, irigaţii, sau construind drumuri, căi ferate, hidrocentrale, spitale, canale, şcoli, şi locuinţe. Nu se iau în calcul zilele şi nopţile în care Revoluţia Română a trăit şi a reuşit prin noi, pentru că altfel, se băteau ca chiorii într-un război româno –român. Nu mai contează faptul că familiile noastre , în ambele regimuri politice, au indurat aceleaşi privaţiuni alături de noi sperând într-un viitor mai bun. Sunt multe voci care, din nefericire pentru acest neam , formează un cor iresponsabil, dirijat de putere, care ne invidiază “pentru miliardul primit la trecerea în rezervă şi absenţa bombelor de sub Tab" retrage la primul foc de armă, iar miliardul este o unitate numerică care se utilizează cel mai des în „jaful naţional al puterii” nicidecum în recompensarea serviciilor aduse de militari. Cel mai grav este faptul, că în corupţia politicienilor este utilizat miliardul de euro.Dumneavoastră politicienii de sorginte portocalie nu aţi înţeles nici acum cã, atunci când un om îşi asumă şi respectă toate interdicţiile, privaţiunile şi obligaţiile prevăzute de o lege, este necesar şi moral ca şi drepturile lui, prevăzute în aceeaşi lege, să fie respectate? Toţi laolaltă, activi şi în rezervă, trăim aceleaşi drame individuale şi colective,indiferent de structurile din care am provenit.
Săracii poliţişti!
           În clipe de maximă propagandă denigratoare la adresa lor, lichelele interlope jubilează în ritm de manea, într-o societate tot mai obscură, nesigură, subterană şi bolnavă. Marea majoritate a cetăţenilor înţeleg de fapt, adevărata mascaradă care dă bine în faţa stăpânilor inelelor globalizării! Ca şi politica, armata, poliţia ,SRI, jandarmii ,serviciile , vameşii, funcţionarii penitenciarelor sunt elementele necesare ale unei societăţi care veghează permanent, într-un mediu turbulent, plin de fenomene ticăloase, egoiste dar trecătoare, la siguranţa naţională. Într-o evoluţie ciclică , unele boli ale societăţii afectează şi părţi din aceste structuri. Este un proces obiectiv direct proporţional cu morala şi etica politicii. La ce foloseşte spectacolul fascinant al neputinţei instituţiilor statului în condiţiile în care, destul de aproape de noi, lumea se cutremură sub strigătele înfometate ale mulţimilor? De ce trebuie să suporte instituţiile statului capriciile politicienilor? Cine apără onoarea marii majorităţi a poliţiştilor cinstiţi, aceia care sunt în permanent război cu răul din noi? Sunt numai câteva din motivele pentru care readuc în atenţia noastră, a tuturora, ideea sacrificiului, a unităţii, a corectării defectelor construcţiei noastre egoiste, a destinului nostru de popor eroic, a spiritului nostru de justiţie, pentru că în lipsa acestora ne vom sufoca în promisiuni, minciuni şi neşansă. Personal , nu cred în vorbele mieroase ale unor infractori care, deşi produc delicte în exerciţiul funcţiunii, sunt în libertate şi cer să ne rugăm la Tatăl – Fiul şi Sfântul Duh din poziţia de sclavi.
Zilele trecute, în cadrul unei emisiuni TV în direct, am primit un cadou literar de la distinsul jurnalist şi scriitor ION MÂNZALĂ. Acesta se doreşte a fi o „Clătită – MANIFEST” (cu portocale) şi se intitulează : „BĂ, SE SCUFUNDĂ ROMÂNIA”. Cu permisiunea autorului, vă citez câteva versuri:
                                                         „ Bă se scumpeşte aspirina.....
Bă, se scumpeşte motorina...
   Naşpa îmi abandonez maşina...
      Bă, se scumpeşte porcul şi găina,
 Bă, se scumpeşte tărâţa şi oul
          Dar se ieftineşte mortu’ şi cavoul....
          Bă, se scumpeşte traiul şi vătraiul...
           Bă, se scumpeşte ceaiul şi mălaiul...
                          Băăă, dacă se scumpeşte iar salamu’             
O să scoale foamea neamu’!
Băăă, se duce naţia la vale
   Învârtită-n joc de geambarale
Hă-hă-hă!...Las-o,bă...
       Să se ducă bă... N-o să moară...
            O să-i dăm papară...Ura şi la gară!”
                                                          Dragi camarazi!
               Am construit împreună acest edificiu social SCMD, pentru prima dată pe pământul romanesc. A fost un act de curaj, atunci când eram foarte puţini, acum este un act de moralitate şi demnitate pentru că implică imaginea multora dintre noi. Se pune problema dacă subscriem constant şi activ la acest ideal, conştienţi de abuzurile la care suntem nevoiţi să reacţionăm, în condiţiile în care se practică „un război asimetric” împotriva propriului popor. Să cerem politicienilor să fie şi ei adevăraţi bărbaţi şi să lase mimarea acestui război „cu lumea interlopă protejată” şi unii funcţionari corupţi în responsabilitatea instituţiilor abilitate ale statului. Acestea hotărăsc în democraţia „statului de drept” cine sunt jefuitorii şi corupţii acestui neam. Încet dar sigur , societatea civilă va recepta mesajul nostru de implicare totală în accesul spre NATO şi UE, găsind soluţiile adecvate pentru refacerea echilibrului şi armoniei sociale atât de necesare acestui popor minunat. În ceea ce ne priveşte pe noi , sindicatul militar, vom sprijini demersurile legale pentru aducerea în faţa instanţelor pe aceia care "ne-au aşezat unii împotriva altora”. Acesta este cel mai mare rău istoric şi cea mai perfidă situaţie de risc, pe care naţiunea noastră a trebuit să le suporte în aceste vremuri tulburi. Numai prin înţelegere şi unitate de conştiinţă şi acţiune sindicală vom reuşi. În capitală, pe întâi martie, unii mai reţinuţi, deşi împătăşesc aceeaşi soartă cu noi, vor privi de la fereastră, zbuciumul nostru social, consumat şi pentru liniştea lor. Această tăcere condamnabilă este primul pas către capitulare. Iar după aceasta urmează umilinţa! Să le arătăm guvernanţilor că trebuie să ţină seama şi de noi pentru că venim odată cu neamul şi ţara din istorie! O istorie pe care domniile lor o vorbesc acum în altă limbă. Deci, fraţilor, ne întâlnim în Piaţa Victoriei, de ziua mărţişorului. Dumneavoastră, sindicaliştii militari din Bucureşti, sunteţi mai aproape fizic de acest loc geografic şi istoric, cu încărcătură sufletească de om sărac, dar care simte româneşte! Poate va fi alături de noi şi Comandantul nostru Suprem în demersul său de a anula prin decret, Legea 329/2009 şi legea 119/2010, legi ruşinoase care ne omoară demnitatea de om, dreptul la muncă şi dreptul la pensie militară! Dumnezeu să fie cu noi!
Honor et Patria! Vae victis!
PRESEDINTELE SCMD Braşov
Gl.mr. (r) prof.univ.dr. Petrişor Mandu

NB: Mare adevăr grăit-a  dascălul nostru, Mandu Petrişor!! 
Să-i urmăm îndemnul şi să fim prezenţi cât mai mulţi dintre noi  pe 01 MARTIE 2011, la MARSUL REZERVISTILOR , MARŞUL SPERANŢEI SPRE UNIRE, ONOARE ŞI DEMNITATE,  SPRE RIDICAREA   SPERANŢEI  ÎNGENUNCHIATE A ROMÂNILOR !!!
Biroul operativ al Filialei 1 Botoşani

luni, 21 februarie 2011

DOSARE IN INSTANTA

        Filiala 1 Botosani a SCMD, prin presedintaele acesteia Col(r)Mircea Comaneci, impreuna cu Avocatul Vasile Branza, in cursul zilei de Luni 21.02.2011, va depune la Tribunalul Botosani 180 de dosare impotriva Ministerului Apararii Nationale si Ministerului Administratiei si Internelor, precum si a Caselor de Pensii Sectoriale ale acestora, prin care se solicita anularea deciziilor de pensii emise de aceste case, in decembrie 2010, conform prevedrilor H.G.735/2010, suspendata prin hoatararea Curtii de Apel de la Cluj, inca din LUNA septembrie 2010, si ulterior prin Hotararea ICCJ din 07.01.2011.  Prin aceste decizii abuzive si ilegale s-au diminuat drastic pensiile cadrelor militare in rezerva apartinand celor doua ministere. Prin aceleasi actiuni se solicita revenirea la vechile decizii stabilite conform legii 164/2001, pentru rezervistii din MApN  si  a legii 179/2004, pentru rezervistii din MAI,  recuperearea sumelor retinute ilegal, coform unei HG suspendate, precum si plata dobanzilor aferente pentru perioada pana la care se vor recupera, ca si a cheltuielilor de judecata.
PRESEDINTELE FILIALEI 1 BOTOSANI A SCMD
Col (r) Mircea Comaneci

duminică, 20 februarie 2011

APEL LA SOLIDARITATE PE 1 MARTIE 2011, CATRE TOATE CATEGORIILE DE CETATENI

APEL CATRE TOTI PENSIONARII ROMANIEI SI CATRE SCLAVII CU SALARII DE MIZERIE


           Doamnelor si domnilor,
       
         Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate grupeaza militari disponibilizati fara drept de pensie, cu pensie partial anticipata si militari trecuti in rezerva la varsta de 55 de ani, cu toate drepturile, militari in retragere si veterani din toate structurile sistemului national de aparare.

        Ca si dumneavoastra, medicii si juristii (“spagarii”), profesorii, invatatorii (“care fraudeaza statul cu meditatii”), functionarii publici (“care primesc mita”), politistii (“nenorociti si betivi”), agricultorii, muncitorii (“pulime”), etc, si noi am fost jigniti (“nesimtiti”, “cu mana intinsa ca la pomana”, etc) de catre reprezentantii unei Puteri care declara ca statul nu are nici o obligatie fata de cetateni, ca, daca vrem sa muncim, sa ne luam traista in bat si sa plecam aiurea (Traian Basescu) iar, daca suntem pensionari sa facem bine sa “parasim pe cale naturala sistemul” in maxim sase ani (Emil Boc).

        Si noi ca si dumneavoastra asistam cu groaza la desfiintarea spitalelor, scolilor, Institutului Cantacuzino, dupa ce intrega industrie, inclusiv cea de armament ne-a fost distrusa. Si noi, ca si dumneavoastra am constatat ca avem criza financiara si facem imprumuturi chiar daca nici o banca nu mai e romaneasca, iar sistemul energetic, minele si pamantul nu ne mai apartin, ca se arunca miliarde marilor asasini economici, pe autostrazi fantoma. Si noi, ca si dumneavoastra simtim pe pielea noastra ca nu se mai poate trai in Romania, dar mai mult decat dumneavoastra noi murim pe capete pentru ca noua ni se fura ceva in plus.

       Si noua ca si dumneavoastra ni s-a limitatat dreptul la munca prin Legea 329/2009, desi reconversia noastra a fost o conditie a integrarii in NATO. Si noua, ca si dumneavoastra, ni s-a calcat cu totul in picioare dreptul la munca, prin Legea 263/2010, pana la varsta de 65 de ani, cand se presupune ca vom fi avut deja bunul simt sa parasim pe cale naturala sistemul. Deci si noua ni s-a nationalizat proprietatea prin legi cu caracter retroactiv, prin incalcarea art. 1, 6 si 14 din Protocolul 1 la Conventia pentru drepturile omului, potrivit careia pensia in plata este “drept patrimonial”, “drept castigat”, orice “diminuare” (prin “recalculare” sau “revizuire”) constituind un caz clar de discriminare.

        Citam din avertismentul dat de AIJD de la Bruxelles, la 4 iunie 2010, Guvernului Romaniei, sa nu indrazneasca sa reduca salariile cu 25% si pensiile cu 15%: “orice recalculare a unor pensii acordate legal si aflate in plata, inclusiv a celor de serviciu ale magistratilor, inseamna o incalcare de catre stat a propriei legislatii, ceea ce ar avea repercusiuni grave asupra stabilitatii juridice si asupra caracterului de stat de drept. Modificarea retroactiva a unor drepturi civile deja castigate (in cazul de fata pensiile), nu este posibila decat prin incalcarea principiilor fundamentale de drept.”

        Noua ne-au fost incalcate drepturile, in pofida Art. 15, al. 2 din Constitutia Romaniei si a legislatiei comunitare europene, Pilonul II, Directiva 86/378/CEE si Directiva nr. 96/97/CEE care ne confirma dreptul la legi ocupationale distincte. Legile noastre (164/2001 si 179/2004) care au garantat integrarea Romaniei in NATO si UE au fost desfiintate, abuziv si retroactiv, ca si legile pilotilor, diplomatilor, functionarilor publici din Parlament, Curtea de Conturi si Justitie sau deputatilor si senatorilor prin Legea 119/2010 cu aplicare retroactiva, iar noi am fost supusi insultelor publice si unui razboi de imagine declansat de Guvern si Presedinte si menit sa va inoculeze dumneavoastra ura impotriva militarilor Romaniei. Motivul? In 2012, salariile militarilor activi se vor alinia la salariile omologilor lor din NATO. Iata de ce se destructureaza din nou armata, iata de ce vor fi date afara 18.000 de cadre (pentru ca sunt militari activi) de la jandarmi si pompieri. Ca sa se plateasca la cat mai putini noile salarii. Iata de ce noua ni s-au furat sau “nationalizat” doua proprietati: pensia militara de stat si gradul de militari in rezerva. Conform legilor genocidului 119 si 263/2010 noi am fost considerati “asistati” iar, mai nou, prin Ordonanta 1/2011 suntem considerati nu militari ci civili din totdeauna si “beneficiari proveniti din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala”.

          Doamnelor si domnilor,

          Gestionam la ora actuala peste 15000 de procese impotriva Guvernului Romaniei. Am sprijinit sindicatele si asociatiile dumneavoastra la toate manifestarile din 2010, am organizat pe cont propriu manifestatii in toata tara in 25 Octombrie 2010 si 24 ianuarie 2011, am obtinut victorii la Curtile de Apel si la ICCJ pe care Guvernul si Presedintele le incalca in continuare. In mod abuziv am fost asociati defunctei Legi 19/2000, situatie in care va atragem atentia in interesul dumneavoastra ca aceasta prevedea la art. 76, al. 1 si 2, cresterea tuturor pensiilor civile in cuantumul necesar extragerii CAS-ului. Prevederea a fost intarita de Ordonanta 147/2002, care stabilea operatiunea pentru 2005. Dar legea a fost abrogata la 1 ianuarie 2011 si CAS-ul vi se ia si dvs. si noua, nu din crestere ci din existent, pe intrega suma. De asemnea, va atragem atentia ca inexistentul plafon de 740 lei este o diversiune identica cu aceea a plafonului de 3000 lei la pensiile militare. Totodata trebuie sa stiti ca cei transformati in PFA (persoana fizica autorizata), cum ar fi taximetristii si tinerii care se angajeaza pe baza de conventie, sunt executati retroactiv in privinta CAS-ului, pe ultimii 5 ani, iar pe viitor nu vor beneficia de nici un drept, nici chiar de ajutorul de somaj: fiind considerati firma, lucreaza nu lucreaza, nu vor primi nimic de la stat, in schimb vor aduce bani de acasa pentru a plati darile catre stat, in conditii de inactivitate. Va mai atragem atentia ca Romania constituie un experiment nu numai in ceea ce priveste distrugerea sistemului de aparare ci si distrugerea sindicatelor. Angajati pe criterii portocalii, vamesii fura nu ca sa intretina PDL-ul ci liderii sindicali!... Or mai fi si prosti care sa inghita ofensiva impotriva sindicatelor, pregatitoare a legii de destructurare. Veti fi prostiti sa nu mai dati bani la sindicate, fiindca se infiinteaza institutia lui nea Gica, purtatorul de cuvant al salariatilor, care este prieten cu nea Gogu, patronul, si le rezolva pe toate.

           Doamnelor si domnilor,

          Dumneavoastra faceti ce vreti, dar noi iesim pe 1 Martie in mars impotriva Guvernului, pe care il vom picheta intre orele 14.00 – 17.00. Ii vom soma pe reprezentantii Puterii sa proroge (sa prelungeasca durata de functionare) legile noastre ocupationale 164/2001 si 179/2004, pana la sfarsitul anului, fara de care, orice indreptare ne-au facut in februarie, la somatia noastra in privinta cuantumului pensiilor, nu rezista. Vom cere in interesul tuturor insa si prorogarea legii 19/2000, care va lasa pensiile si salariile PFA neatinse de CAS. Vom cere in interesul tuturor cetatenilor Romaniei abrogarea Legilor 329/2009 (Legea cumulului pensiei cu salariul) 119 (de desfiintare retroactiva a legilor ocupationale), 263 (a sistemului unitar de pensii) ambele din 2010 si, pentru ca avem mii de rezervisti in invatamantul romanesc de toate gradele, vom solicita si abrogarea legii unguresti a invatamantului romanesc cunoscuta drept Legea 1/2011.

         Doamnelor si domnilor,

         Daca mai aveti un dram de creier, un strop de virtute romana, si daca va mai intereseaza soarta copiilor vostri, a Romaniei ca stat si a natiunii romane, va asteptam alaturi de noi, marti, 1 Martie, la orele 14.00, cand vom ajunge in mars la Piata Victoriei. Atunci vom transmite noul ultimatum (somatie) Guvernului.

           Dumneavoastra faceti ce doriti, noi ne facem datoria de aparatori ai democratiei constitutionale in baza Art. 118, al. 1 din Constitutia Romaniei, fiind din ce in ce mai convinsi ca este de preferat “”un sfarsit cu groaza, unei groaze fara de sfarsit””.

TRAIASCA ROMANIA! TRAIASCA DEMOCRATIA CONSTITUTIONALA!


JOS TIRANIA HOTIEI, LACOMIEI, DEMENTEI SI IMPOSTURII!


HONOR ET PATRIA! VAE VICTIS!


PRESEDINTELE SCMD,
COL. (r) DR. MIRCEA DOGARU

sâmbătă, 19 februarie 2011

O EXCELENTA RADIOGRAFIERE A SITUATIEI IN CARE NE AFLAM - PRELUARE DE PE BLOGUL FILIALEI 1 BRASOV

VREMURI PERICULOASE ŞI STUPIDE
        
        Dragi camarazi!
        De fiecare dată, încerc să aduc în atenţia dumneavoastră probleme care par a fi cruciale pentru existenţa şi, mai ales, evoluţia noastră ca militari. Am să încep prin a face o analogie între război şi politică. “În război conducerea este crucială. Un general este antrenat cu grijă timp de mai mulţi ani pentru a ajunge la acest rang pe baza realizărilor militare”. El nu este niciodată “paraşutat” într-o armată, el îşi câştigă stelele pornind de la a fi soldat de rând, avansând pas cu pas. În plus, practica militară cere rotaţia generalilor, în funcţie de misiunea de război. Din aceste considerente scrierile lui Sun Tzu se concentrează, în mare parte, pe profilul generalului şi strategiile lui. Incă de pe băncile şcolilor militare noi toţi am învăţat că planificarea şi elaborarea unei strategii trebuie făcute cu sânge rece şi mult calm fără ca aceasta să fie influenţată de sentimente şi emoţii personale. Lucrurile se schimbă atunci când se trece la punerea în aplicare a planului şi motivarea moralului trupelor, situaţie în care se face apel la emoţiile şi sentimentele luptătorilor, la simţul lor de mândrie naţională şi loialitate pentru a justifica acţiunea. În aceste momente, generalul se alătură trupelor sale, bea din aceeaşi cană de ceai, mănâncă din aceeaşi conservă sau farfurie din tablă cazonă. Am folosit “gradul de general” pentru a vă reaminti dumneavoastră, militarilor în rezervă, că noi toţi, spre deosebire de politicieni, trăind într-o viaţă austeră şi demnă, ne-am câştigat reciproc inimile, punând bazele unor profunde relaţii de camaraderie şi spirit de echipă. Într-o confruntare, cel mai important factor este să asiguri “superioritatea relativă în punctul de contact”. Am ales, pentru confruntarea noastră cu lumea politică portocalie, drept punct de contact „moralitatea şi demnitatea naţională”.

        În lumea politică se acordă puţină atenţie pregătirii conducătorilor. A devenit tipică pentru politica românească, promovarea unei “elite politice” lipsită de meritocraţie a cărei moralitate se fundamentează pe multrâvnitele beneficii financiare şi materiale. În numele unei false democraţii şi al binelui comun, asociat „solidarităţii naţionale”, o parte din acest grup social, nepopular şi stupid hotărăşte astăzi soarta unei entităţi social –istorice fundamentale, armata României. În strategia puterii politice (despre cea portocalie este vorba), au fost implementate concepţii originale, au fost utilizate tehnici moderne de manipulare precum şi unele instrumente umane autohtone şi servile de atac social la adresa noastră. Un pseudojurnalist cristian ghinea este scos la înaintare şi aruncă pe piaţa manipulării, cuvinte fără noimă despre onoare, demnitate, pensii, profesii, privilegii, şpagă, frică ,nesimţire, contribuţie, răsplătire disproporţionată,etc. Nefericitul, făcând parte din acel segment ratat al unei societăţi aflate în impas, acuză armata că a “pierdut Bucureştiul în 1916” şi “s-a retras din Ardealul de Nord şi Basarabia fără să tragă un foc de armă” . Acest individ ciudat , rătăcind prin morala de ricoşet primită de la stăpânii săi, mai transmite un mesaj de sorginte portocalie şi anume “ Şi dacă tot vă subvenţionăm pensiile, să ştiţi că subvenţia asta vine la pachet cu un mare dispreţ şi o greaţă nespusă faţă de vorbăria despre onoarea militară”. Este sincer şi recunoaşte că respectul său faţă de armată “este destul de jos” . Acest exemplu tipic şi zglobiu de “hommo politicus erectus” a lipsit la lecţiile de istorie a patriei predate în clasa a IV-a ,iar acum , la vârsta imaturităţii politice, ar fi bine să citească câte ceva din “Arta Războiului”, scrisă de Sun Tzu, în China, cu secole înainte de naşterea lui Hristos. Am să-l citez pe Sun Tzu poate în el are încredere acest om ciudat ”Generalul care se retrage fără teama că va fi pedepsit, dar a cărui preocupare principală este binele oamenilor şi interesul suveranului, este comoara/piatra preţioasă a unui stat. Dacă situaţia e una de înfrângere, generalul nu trebuie să lupte, chiar dacă conducătorul a dat ordine s-o facă!” . Făcând o asociere între Teoria lui Eliade din “Istoria religiilor” şi povestea inventată de individul în cauză, îi mai recomand ceva, ce poate să-i fie util, dacă nu acum, în viaţa de apoi” O fiinţă patriotică poate fi definită prin patru coordonate: să aibă cunoştinţe despre patrie şi patriotism (acestea încep cu armata); să aibă sentimente patriotice (acestea încep cu dragostea de patrie care, în lipsa unei armate nu există); să participe la activităţi şi ritualuri patriotice (nu l-am întâlnit nici la canal, nici în agricultură, nici pe şantierele patriei şi nici în munţii Tatra la antrenamentele comune cu militarii marinei militare britanice); să frecventeze instituţii patriotice (sigur nu a făcut armata că “a stat mult prin şcoală”). Unii dintre noi am învăţat în şcoală succesiv, nu simultan, timp de 28 de ani , nu “am stat ca dumnealui” după cum sincer spune. Numai că, pe timpul şcolii noi, spre deosebire de el, am şi lucrat în folosul patriei.

      Acesta este instrumentul uman tipic pe care puterea portocalie îl utilizează în punctul de contact al moralităţii şi demnităţii naţionale. Iată de la cine trebuie să înveţe actuala generaţie de cetăţeni, alfabetul patriotic al românilor! Sper din tot sufletul, ca împreună cu dumneavoastră cei sacrificaţi, de fiecare dată în istorie , de o lume politică laşă şi trufaşă, să reuşim să aducem în punctul de contact al moralităţii şi demnităţii naţionale adevăratele valori ale acestui neam. Cetăţeanului cristian ghinea îi spun cu sinceritate că “lipsa de bărbăţie”nu dăunează sănătăţii ,în schimb , lipsa de moralitate şi demnitate poate fi fatală pentru evoluţia oricărui individ care se doreşte a fi apreciat, drept personalitate.
          Revenind la punctul de contact al vieţii noastre militare” moralitatea şi demnitatea naţională” doresc să vă mai împărtăşesc câteva din preocupările mele, în efortul de a clarifica unele răspunsuri la întrebări care nu se pun, dar ale căror tendinţe mă îngrijorează. Suntem noi militarii în rezervă suficient de uniţi în acest punct de impact? Dacă nu suntem, merită să abordăm problemele moralităţii şi demnităţii naţionale? Unde suntem extrem de vulnerabili? S-a reuşit o anumită fragmentare morală a noastră? Cu ce sacrificii şi prin ce strategii vom reuşi să ne menţinem unitatea? Instrumentele folosite de actuala putere vor putea fi anihilate, de cine şi cum?”
        
       Dragi camarazi!
       Nu intenţionez să vă dau sfaturi, încerc să joc rolul fiecăruia dintre noi, a militarului simplu, a soldatului, a celui pentru care viaţa a început cu idealurile de apărare a neamului românesc şi se va sfârşi cu bucuria sau regretul faţă de existenţa acestei aspiraţii. Poporul român reprezintă o comoară umană a acestei planete. Politica a făcut ca fiinţa noastră naţională să fie percepută în diverse modalităţi şi judecată din diferite ipostaze, în funcţie de vremuri, oameni şi conjunctură. Acum trăim vremuri periculoase şi stupide într-o societate în care săracii şi bogaţii sunt chemaţi să trăiască laolaltă, în solidaritate. O solidaritate care este fundamentată pe sărăcia noastră şi lipsa lor de moralitate. O societate în care armata este „pusă la zid” în termeni moderni, prin lipsirea de drepturi în numele reformei şi al principiului contributivităţii. Printr-o gravă incoerenţă în gestionarea treburilor ţării ,

                                               „O haită de borfaşi, mecanic colorată,
                                                 supusă ritualic aceluiaşi consemn,
                                                 îndepărtată crud de mamă şi de tată,
                                                 ne-aduce existenţa în sapa lor de lemn...
                                                Aţi umilit Ostaşul, tăcut, dar suveran,
                                                artistului i-aţi pus bir până şi pe scenă,
                                                justiţia aţi frânt-o în râvne de maidan,
                                                pe nimeni n-aţi cruţat de jeg şi anatemă...”
      (Am citat din versurile unui poet militar român care exprimă în opera lui toată nefericirea acestei naţii).


         SCMD, născut din necesitate pentru apărarea drepturilor legitime şi irevocabile ale militarilor, începe să aibă o istorie proprie. Suntem laolaltă, militari în rezervă din toate structurile de apărare, armată, poliţie, jandarmerie, SRI, servicii, funcţionari cu statut special din administraţia penitenciarelor. Trăim împreună aceleaşi vremuri, suportăm aceleaşi abuzuri, ne frământă aceleaşi gânduri, suntem afectaţi de aceleaşi boli profesionale, cu alte cuvinte, locul nostru ar trebui să fie laolaltă. SCMD ne oferă cadrul legal, social şi juridic în care ne putem manifesta şi apăra. A apărut acest factor destabilizator, „banii sindicatului” care, a generat o interesantă dezbatere electronică, la care au participat şi unii colegi din filiale, legaţi oarecum de câte un membru dizident al Comitetului Director sau, mai grav, de câte un prieten situat în „dumbrava portocalie”. De regulă, această marfă „banii” alături de „arme” şi „cuvinte” este folosită pentru dezbinare şi menţinerea puterii. Vă propun deci, stimaţi camarazi, ca până la elucidarea „problemelor dubioase” de sorginte financiară să nu uitaţi de unitatea noastră în punctul de impact. Această unitate ne conferă posibilitatea de a influenţa acţiunile politice, de atenua efectele lor asupra populaţiei dar, mai ales, de a modifica în bine comportamentul politicienilor. Acum suntem 15.000, la sfârşitul anului vom fi 30.000, iar în 2012, vom sărbători sfârşitul dinastiei portocalii (nu al lumii) fiind laolaltă 50.000. Acest deziderat numeric şi valoric va veghea asupra democraţiei constituţionale încă 10 sau 20 de ani până când generaţia lui ghinea cristian va fi capabilă să se întâlnească cu noi în punctul de contact al acestui neam.
         Un alt factor care a ameninţat unitatea noastră a fost şi este himera lansată cu privire la creşterea a peste 75% din pensiile militare. Probabil, că aţi înţeles că nu este vorba de creşterea pensiilor militare, ele nu mai există, toţi suntem plasaţi în viaţa civilă, având grade cu titlul gratuit. În această capcană au căzut , în primul rând, subofiţerii şi maiştrii militari în rezervă. Mă bucur nespus că pensiile lor au crescut, ştiu cât de mult s-au sacrificat alături de noi însă, ceea ce nu înţeleg este de ce trebuie să scadă unele pensii, ca să crească altele. Principiul vaselor comunicante, domnilor colegi de suferinţă, nu este valabil nici în economie , nici în politică, nici între bogăţie şi sărăcie. Dumnealor ar trebui să înţeleagă rolul şi locul lor în sindicat şi că singura „plăcintă” care se împarte la toţi este cea a săracului. Mai corect era să aducă pensiile lor lângă ale noastre. Odată ce s-a umblat la dreptul de proprietate asupra pensiilor, toate fiinţele umane care şi-au câştigat dreptul la pensie vor fi lovite , mai devreme sau mai târziu, în numele „solidarităţii”. Să nu uite că punctul de pensie de care au fost legaţi este în funcţie de ce mai rămâne pentru popor după ce se scade frauda „nobilimii marxiste”. De asemenea , structura pensiei de serviciu, fundamentată pe grad şi funcţie, va deveni istorie. Cu siguranţă, vă va prinde trecutul din urmă, iar de viitor nu mai poate fi vorba. Bascularea noastră lângă săracii neamului, din iniţiativa politicii autohtone, atent supravegheată de instituţiile globalitare, are un singur scop şi anume „ ca această entitate care păstrează neatinse valorile naţionale să fie dizolvată în masele amorfe”. Toate aceste sensuri stupide ale evoluţiei societăţii, atent dirijate de instrumentele politicii portocalii, vor produce cangrene serioase în structura , armonia şi idealurile unei societăţi în care, generaţii ratate ale istoriei vor trăi în vrajbă şi dezbinare. Deocamdată ne apărăm în justiţie. O justiţie tot mai obosită, timorată, denigrată şi izolată de popor. Apartenenţa noastră la marea familie europeană ne permite accesul la justiţia comunitară. Deja avem şi acolo multe intervenţii. Oare de ce ţinem noi militarii atât de mult la demnitatea noastră? Răspunsul este simplu, aşa ne-am născut, vocaţia ne-a dirijat spre acele profesii care pot fi ocupate numai de acele persoane care, în numele poporului român , se pot întâlni oricând în punctul de contact al moralităţii şi demnităţii naţionale.

      Dragi camarazi!
      Vom continua să ne apărăm reciproc, după principiul muschetarilor, şi vă asigur că, rând pe rând, vom demonta toate abuzurile săvârşite împotriva noastră. Adevărata demnitate în România se pierde uşor şi se câştigă greu. Avem alături de noi 80% din cetăţenii patriei! Iar în final revin la versurile îndrăgitului nostru scriitor militar şi cu permisiunea lui îl citez:
                                 "din lege aţi făcut cheremul poftei chioare,
                                   iar din legislativ, un jaf şi-o mascaradă,
                                   simţind pe os cuţitul, nimic nu ne mai doare

                                   borfaşi înveşmântaţi în straie de paradă...
                                   ne-aţi asmuţit pe toţi în contra tuturora
                                   azi au sosit, istoric, secundele şi ora
                                   să vă-aruncăm din jilţuri, să ne oprim din plâns..."

Honor et Patria! Vae victis!


PRESEDINTELE SCMD Braşov
Gl.mr. (r) prof.univ.dr. Petrişor Mandu

Miting Bucureşti 01.03.2011

Pentru intocmirea tabelelor cu participanţii la Mitingul organizat de către SCMD Bucureşti în data de 01.03.2011, membrii de sindicat care doresc să participe, sunt rugaţi să se înscrie pe tabelele existente la Filiala 1 Botosani incepand cu  data de : sâmbătă 19.02.2011 ora 10.00,  si până la data de  marti 22.02.2011, ora 14.00

Cei care nu pot veni personal, pot lua legatura cu Dl.Col(r) Gaftoneanu Constantin 

Contravaloarea transportului este asigurata astfel : 

                                            - 50%  de catre SCMD Bucuresti,
                                            - 50% de catre fiecare membru de sindicat (tichete sau bani) 
                                                           
Biroul Operativ al Filialei 1 Botosani a SCMD

joi, 17 februarie 2011

ORDINEA DE ZI

ADUNAREA GENERALA A FILIALEI 1 BOTOSANI


VA AVEA LOC IN DATA DE JOI 17.02 2011 ORELE 10.00

CU URMATOAREA ORDINE DE ZI :

1. INFORMARE CU STADIUL INTRODUCERII DOSARELOR LA TRIBUNALUL BOTOSANI, COL (R) BULBOACA MITICA

2. STABILIREA MASURILOR ORGANIZATORICE PRIVIND DESFASURAREA ACTIUNILOR DE
PROTEST DIN 01 MARTIE 2011

3. INFORMARE CU PRIVIRE LA UNELE ACTIUNI DE DENIGRARE A ACTUALEI CONDUCERI A SCMD

4. STADIUL PLATA COTIZATIEI DE MEMBRU SCMD

5. PROBLEME ORGANIZATORICE 
                 - PRIMIREA DE NOI MEMBRI DE SINDICAT
                 - COMPLETAREA BIROULUI CU NOI MEMBRI COL GAFTONEANU CONSTANTIN 
                 - INLOCUIREA COL(R)  JUGLAN PETRICA CU COL(R) RUMEGA VALENTIN, CA VICEPRESEDINTE AL FILIALEI
                 - STABILIREA TREZORIERULUI FILIALEI - COL (R) GRIGORAS RADU

BIROUL OPERATIV 


marți, 15 februarie 2011

COMUNICAT

MIERCURI 16.02.2011 ORELE 11.00 

VA AVEA  LOC SEDINTA BIROULUI OPERATIV AL FILIALEI 1 BOTOSANI A SCMD

ORDINEA DE ZI:

1. NFORMARE CU PRIVIRE LA ACTIUNILE INTRODUSE PE ROLUL JUDECATORIEI BOTOSANI SI LA CELE DIN ETAPA A II  A

2.ORGANIZAREA DEPLASARII LA ACTIUNEA DIN 01 MARTIE.2011 DE LA BUCURESTI

3.PROBLEME ORGANIZATORICE  PRIVIND DESFASURAREA ACTIVITATILOR IN FILIALA

4. PLATA COTIZATIEI PE SEMESTRUL I AL ANULUI 2011.

BIROUL OPERATIV

joi, 10 februarie 2011

ANUNT IMPORTANT

                                 MEMBRII FILIALEI 1 BOTOSANI  A SCMD,

CARE NU AU SEMNAT PENTRU CONFORMITATE COPIILE DOCUMENTELOR DIN PLICUL 1

SUNT INVITATE MAINE 10.02.2011 INTRE ORELE 09.00 - 13.00 LA GRUPA OPERATIVA

PENTRU A LE SEMNA.
                             
                              MEMBRII  BIROULUI  OPERATIV AL SCMD

                      SUNT INVITATI LA ORA 11.00 LA SEDINTA DE BIROU

UNDE SE VOR STABILI  MASURI IMPORTANTE LEGATE DE ACTIUNILE CE SE VOR

                     INTRODUCE IN INSTANTA  INCEPAND  DE LUNI  13.02.2011.


BIROUL OPERATIV

duminică, 6 februarie 2011

COMUNICAT

MEMBRII BIROULUI OPERATIV AL FILIALEI 1 A SCMD BOTOSANI

SUNT INVITATI LUNI 07.02.2011 ORELE 12.00 LA  SEDINTA CU ORDINEA DE ZI:

1. INTALNIRE CU AVOCATII NOSTRI BRANZA VASILE SI TUSTIU VASILE, CU DREPT DE
REPREZENTARE PANA LA INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, INCLUSIV  CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI DE LA BRUXELLES, CARE AU
PARTICIPAT LA CONVOCAREA DE LA ALBA IULIA DIN 05.02.2011, UNDE S-AU STABILIT
ULTIMELE DETALII LEGATE DE PROCESELE IN ANULARE A DECIZIILOR DE RECALCULARE  PRIMITE DE FIECARE DINTRE NOI IN LUNA IANUARIE A ANULUI CURENT.

2.PROBLEME ORGANIZATORICE DE PREGATIRE A DOSARELOR PENTRU INSTANTA,
PRECUM SI A ACTIUNILOR DE PROTEST CE VOR AVEA LOC IN DATA DE 01 MARTIE
2011 IN BUCURESTI SI IN TARA.

3.INFORMARE CU PRIVIRE LA ACTIUNILE DE DENIGRARE A ACTIVITATII FARA PREGET A UNOR  LIDERI AI  NOSTRI DIN FRUNTEA SCMD, DESFASURATE DE UNII OPORTUNISTI IN VEDEREA DESTABILIZARII SI DESFIINTARII SCMD, CARE  LE-AR PUNE IN PERICOL INTERESELE MESCHINE DE A MAI OBTINE O TINICHEA SAU UN POST IN VREO STRUCTURA  A ACTUALEI PUTERI PORTOCALII

4.STABILIREA UNOR MASURI SI A UNOR RESPONSABILITATI, DE IMBUNATATIRE A ACTIVITATII ORGANIZATORICE, ECONOMICO-FINANCIARE SI  JURIDICA.

BIROUL OPERATIV